Arhive blog

Debut în deplasare pierdut nemeritat la limită

 

stema-cs-gura-humorului.png

Duminică 24 august 2014 a fost programată prima etapă a sezonului 2014-2015 de fotbal Liga a IVa.

Sezonul 2014/2015 al Ligii a IV-a va reuni la start 18 echipe, cu patru mai multe decat anul trecut, pe parcursul a 34 de etape. Echipele Bucovina II Fratautii Noi si Sporting II Arbore s-au desființat astfel încât din precedentul sezon au rămas 12 formații: Bradul Putna, Șomuzul Preutești, Șomuz Fălticeni, Progresul Frătăuții Vechi, Avântul Volovăî, CS Gura Humorului, Moldova Drăgușeni, Viitorul Liteni, Minerul Iacobeni, Viitorul Verești, Zimbrul Siret și Voința Stroiești. Acestora li se adaugă nou-promovatele Flacăra Vicovu de Jos și Victoria Moldovița, plus patru echipe ajunse pe baza de invitație pe tabloul Ligii a IV-a: Știința Vicovu de Sus, Recolta Fântânele, Silva Udești si Unirea Milișăuți.
Din sezonul 2014-2015, echipele de Liga a IV-a (seniori) vor fi obligate să folosească în teren, pe parcursul tuturor celor 90 de minute de joc, cel puţin doi juniori (născuţi în anul 1996 sau mai mici) şi trei jucători sub 23 de ani.
În prima etapa a ligii a IV a, toate cele 18 echipe au reuşit să înscrie. În doar patru meciuri s-au impus gazdele.
Echipa CS Gura Humorului a debutat în deplasare la AS Silva Udesti

Jucători: Negrea, Neagoe, Ruscan, Obreja, Brădățan, Gafița, Mihailovici, Huțu, Corleciuc (min 80-Lateș), Șandru, Beleca.

Rezerve: Baboi, Lateș și Tănase.
Fazele cele mai importante ale meciului.
Min 15 penalty pentru Silva Udești , apărat de portarul humorean Negrea.
Șandru a deschis scorul pentru CS Gura Humorului , iar gazdele au egalat in min 75 din corner.
Min 84 , arbitrul partidei a sancționat echipa CS Gura Humorului cu o lovitura libera ptr gazde acordata usor si gazdele preiau conducerea pe tabela de marcaj.
Scor final 2 -1.
“Sunt multumit de jocul echipei, mai putin de rezultat. Dearece jocul a fost echilibrat un scor egal era echitabil. Lovitura libera de la marcarea golului de 2 al gazdelor a fost acordata prea usor, de aceea cred ca meritam sa venim cu un punct din prima etapa. Lipsa a 2 jucatori, Martin si Obreja a pus amprenta pe calitatea jocului. Pe viitor ne vom concentra mai bine si speram sa aducem calitate in joc”,ne-a declarat antrenorul Robert Molocea.

În etapa a II a humorenii vor juca acasă, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului cu Victoria Vatra Moldoviței.

Le dorim VICTORIE!

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXVII-a

11.05.2013 15:00 FC Pojorâta 5-1
Voința Stroiești
12.05.2013 13:00 Minerul Iacobeni 8-0 Rapid CFR II Suceava
12.05.2013 13:00 Sporting II Suceava 1-0
Viitorul Liteni
12.05.2013 13:00 Foresta Mălini 4-3 Moldova Drăgușeni
12.05.2013 13:00 Unirea Boroaia 3-1
CS Gura Humorului
12.05.2013 13:00 Zimbrul Siret 0-1 Șomuz Fălticeni
12.05.2013 13:00 Avântul Volovăț 0-1
Bradul Putna
12.05.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 3-0 Florconstruct Pătrăuţi

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXVI-a

04.05.2013 13:00 CS Gura Humorului 2-1
Minerul Iacobeni
04.05.2013 13:00 Bradul Putna 1-2 FC Pojorâta
04.05.2013 13:00 Voința Stroiești 0-2
Șomuz Fălticeni
04.05.2013 13:00 Viitorul Liteni 3-0 Foresta Mălini
04.05.2013 13:00 Rapid CFR II Suceava 2-3
Sporting II Suceava
04.05.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 2-3 Zimbrul Siret
04.05.2013 13:00 Florconstruct Pătrăuţi 0-3
Unirea Boroaia
06.05.2013 13:00 Moldova Drăgușeni 2-2 Avântul Volovăț

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXV-a

28.04.2013 13:00 Avântul Volovăț 4-0
Viitorul Liteni
28.04.2013 13:00 Foresta Mălini 6-1 Rapid CFR II Suceava
28.04.2013 13:00 Sporting II Suceava 0-2
CS Gura Humorului
28.04.2013 13:00 FC Pojorâta 2-0 Moldova Drăgușeni
28.04.2013 13:00 Unirea Boroaia 2-1
Bucovina II Rădăuți
28.04.2013 13:00 Zimbrul Siret 3-1 Voința Stroiești
28.04.2013 13:00 Șomuz Fălticeni 1-0
Bradul Putna
28.04.2013 13:00 Minerul Iacobeni 3-0 Florconstruct Pătrăuţi

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXIV-a

20.04.2013 13:00 CS Gura Humorului 2-0
Foresta Mălini
21.04.2013 13:00 Bradul Putna 4-0 Voința Stroiești
21.04.2013 13:00 Moldova Drăgușeni 1-1
Șomuz Fălticeni
21.04.2013 13:00 Unirea Boroaia 4-1 Zimbrul Siret
21.04.2013 13:00 Rapid CFR II Suceava 1-0
Avântul Volovăț
21.04.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 2-0 Minerul Iacobeni
21.04.2013 13:00 Viitorul Liteni 1-2
FC Pojorâta
21.04.2013 13:00 Florconstruct Pătrăuţi 0-3 Sporting II Suceava

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXIII-a

14.04.2013 13:00 Avântul Volovăț 3-0
CS Gura Humorului
14.04.2013 13:00 Minerul Iacobeni 3-5 Unirea Boroaia
14.04.2013 13:00 Sporting II Suceava 1-1
Bucovina II Rădăuți
14.04.2013 13:00 FC Pojorâta 4-0 Rapid CFR II Suceava
14.04.2013 13:00 Șomuz Fălticeni 2-0
Viitorul Liteni
14.04.2013 13:00 Zimbrul Siret 0-0 Bradul Putna
14.04.2013 13:00 Voința Stroiești 3-3
Moldova Drăgușeni
14.04.2013 13:00 Foresta Mălini 3-0 Florconstruct Pătrăuţi

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXII-a

06.04.2013 13:00 CS Gura Humorului 0-3
FC Pojorâta
07.04.2013 13:00 Minerul Iacobeni 4-0 Zimbrul Siret
07.04.2013 13:00 Moldova Drăgușeni 2-1
Bradul Putna
07.04.2013 13:00 Unirea Boroaia 4-2 Sporting II Suceava
07.04.2013 13:00 Rapid CFR II Suceava 2-1
Șomuz Fălticeni
07.04.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 2-0 Foresta Mălini
07.04.2013 13:00 Viitorul Liteni 0-0
Voința Stroiești
07.04.2013 13:00 Florconstruct Pătrăuţi 0-3 Avântul Volovăț

Rezultate liga a IV-a, etapa a XXI-a

30.03.2013 13:00 Șomuz Fălticeni 2-1
CS Gura Humorului
31.03.2013 13:00 Foresta Mălini 5-0 Unirea Boroaia
31.03.2013 13:00 Avântul Volovăț 2-2
Bucovina II Rădăuți
31.03.2013 13:00 Sporting II Suceava 3-3 Minerul Iacobeni
31.03.2013 13:00 Zimbrul Siret 2-2
Moldova Drăgușeni
31.03.2013 13:00 Bradul Putna 2-1 Viitorul Liteni
31.03.2013 13:00 Voința Stroiești 3-2
Rapid CFR II Suceava
31.03.2013 13:00 FC Pojorâta 3-0 Florconstruct Pătrăuţi

Rezultate liga a IV-a, etapa a XX-a

24.03.2013 13:00 CS Gura Humorului 6-0
Voința Stroiești
24.03.2013 13:00 Minerul Iacobeni 4-2 Foresta Mălini
24.03.2013 13:00 Sporting II Suceava
Zimbrul Siret
24.03.2013 13:00 Unirea Boroaia 3-3 Avântul Volovăț
24.03.2013 13:00 Rapid CFR II Suceava 3-2
Bradul Putna
24.03.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 0-2 FC Pojorâta
24.03.2013 13:00 Viitorul Liteni 3-2
Moldova Drăgușeni
24.03.2013 13:00 Florconstruct Pătrăuţi 0-3 Șomuz Fălticeni

Rezultate liga a IV-a, etapa a XIX

17.03.2013 13:00 Avântul Volovăț 1-0
Minerul Iacobeni
17.03.2013 13:00 FC Pojorâta 2-0 Unirea Boroaia
17.03.2013 13:00 Foresta Mălini 4-1
Sporting II Suceava
17.03.2013 13:00 Șomuz Fălticeni 2-0 Bucovina II Rădăuți
17.03.2013 13:00 Zimbrul Siret 1-3
Viitorul Liteni
17.03.2013 13:00 Bradul Putna 4-1 CS Gura Humorului
17.03.2013 13:00 Moldova Drăgușeni 4-3
Rapid CFR II Suceava
17.03.2013 13:00 Voința Stroiești 3-0 Florconstruct Pătrăuţi
%d blogeri au apreciat asta: