Arhive blog

CS Gura Humorului – Rapid CFR II Suceava 4-2(2-1)

CS Gura Humorului a câştigat sâmbătă, pe stadionul Tineretului din localitate partida împotriva echipei a doua a Rapidului din Suceava cu scorul de 4-2 luându-şi astfel revanşa pentru meciul din tur. O partidă foarte bună făcută de gazde chiar din primele momente, mai ales că au lipsit unii jucători din primul 11 printre care Gafiţa şi Mihalovici, aceştia fiind suspendaţi. Minutul 2 a consemnat deschiderea scorului de către humoreni prin Susanu, iar 5 minute mai târziu Botezatu a majorat diferenţa printr-un gol frumos din lovitura liberă(video). Scorul la pauză avea să fie 2-1 pentru gazde. Repriza a doua avea să fie la fel de spectaculoasă ca şi prima, mai ales ca oaspeţii au înscris din nou, scorul fiind egal. Partida însă nu avea să se termine la egalarea oaspeţilor, humorenii închizând partida în ultimele minute, gol Prisacă şi Botezatu. Meciul  s-a terminat la fel cum a început – în forţă.

CS Gura Humorului: Cioltan – Neagoe, Kuruc, Tănasă, Ruscan, Susanu, Botezatu, Pătraşcu, Timu, Boca şi Prisacă. Au mai intrat: Croitoru, Căjvăneanu şi Martin.

Etapa următoare CS Gura Humorului se deplaseaza  pe terenul deja retrogradatei Bucovina Rădăuţi, meci contând pentru penultima etapă a campionatului.

Anunțuri

LIVE TEXT: CS Gura Humorului – Rapid CFR II Suceava 4-2

Desfăşurarea partidei dintre CS Gura Humorului şi Rapid CFR II Suceava – LIVE TEXT

Vremea este frumoasă, terenul se prezintă în condiţii excelente, iar în tribune sunt circa 100 de spectatori. La juniori gazdele au câştigat cu scorul de 7-1.

Info: Meciul începe la 18:20

START MECI

min 2′ Goool Gura Humorului! În urma unui corner, mingea este respinsă pe centru de către portarul oaspeţilor, aceasta ajunge la Susanu care şutează fără preluare şi înscrie 1-0;

min 7′ Goool Gura Humorului! Botezatu înscrie în urma unei lovituri de la circa 20 de metri 2-0;

min 20′ Echipa gazdă atacă constant, încercând să înscrie cât mai multe goluri;

min 30′ Goool Rapid! Olariu reduce din diferenţă în urma unui penalty bine executat 2-1;

min 40′ Nemulţumiţi de primirea acelui gol din penalty, gazdele au continuat să atace încercând să rezolve meciul încă de la pauză.

SCOR LA PAUZĂ 2-1

Read the rest of this entry

Etapa a XXXII: CS Gura Humorului – Rapid CFR II Suceava

În etapa a XXXII-a a ligii a IV-a judeţene CS Gura Humorului va întâlni pe teren propriu echipa a doua a Rapidului din Suceava. Meciul se va juca sâmbătă pe stadionul Tineretului din oraş cu începere de la ora 18. Humorenii au de luat o revanşă în faţa rapidiştilor după ce în tur CS Gura Humorului pierdea la Mihoveni(foto) cu scorul de 2-0, echipa a doua a Rapidului fiind formată mai mult din jucători ce activau la liga a III-a. Juniorii A1 vor juca de la ora 16.

Arbitrii acestei partide sunt:

Arbitru: Lupăştean Ion
Asistent 1: Melneciuc Laurenţiu
Asistent 2: Bătinaş Mihai
Rezervă:
Observator: Chiforec Vasile

Date despre arbitri www.ajfsuceava.ro

Etapa a XV-a: Rapid CFR II Suceava – CS Gura Humorului

Sâmbătă, 13 noiembrie, cu începere de la ora 14, CS Gura Humorului va juca în deplasa la Mihoveni în compania echipei satelit a Rapidului din Suceava.  Va fi o zi cu ghinion sau nu? CS Gura Humorului vine după o serie de 7 victorii consecutive, cu un moral foarte ridicat şi cu tot lotul valid, pe când Rapidul vine după o înfrângere usturătoare în faţa echipei din Moldoviţa. Totodată humorenii îşi vor reîntâlni şi fostul coechipier Cătălin Golofca(foto dreapta), ce a jucat pentru echipa humoreană în sezonul trecut la liga a III-a. Dacă humorenii vor învinge echipa ar putea urca până pe locul 4 al clasamentului. De la ora 12 vor juca juniorii A1.

Arbitrii acestei partide vor fi:

Rapid CFR II Suceava – CS Gura Humorului

A Ignat Ionuţ Suceava
A1 Ilisăi Andrei Suceava
A2 Grămadă Ilie Suceava
OBS Daicu Manuel Fălticeni

Amicalul cu Rapid CFR Suceava s-a anulat

Amicalul pe care CS Gura Humorului trebuia sa îl dispute marţi, în compania celor de la Rapid CFR Suceava s-a anulat deoarece sucevenii au ales să joace un amical mult mai important, cu Politehnica Iaşi. Astfel, după ce primul amical s-a anulat humorenii sunt în tratative cu alte două cluburi în perspectiva unor amicale, echipele fiind Foresta Mălini – echipă promovată recent în liga a III-a şi Bucovina Frătăuţii Noi – echipă promovată în liga a IV-a.

Rapid CFR Suceava – CS Gura Humorului 0-3(0-1)

În etapa a XVII-a în campionatul juniorilor C, CS Gura Humorului a învins în deplasare pe Rapid CFR Suceava cu scorul de 3-0(1-0). Golurile humorenilor au fost înscrise de către Busuioc Răzvan, Radu Ciprian şi Lungoci Alexandru. CS Gura Humorului îşi păstrează invincibilitatea şi rămâne pe primul loc şi după această etapă, având 16 victorii şi un singur egal.

CS Gura Humorului:  Puianu  – Lungoci Valentin, Savu, Radu, Brădăţan, Pădurariu, Macovei, Danilov, Grigoraş, Busuioc şi Lungoci Alexandru. Au mai intrat: Prelipcean, Şandru şi Jucan Sergiu.

Etapa următoare, CS Gura Humorului va primi sâmbătă, 27 martie, vizita celor de la Foresta Rîşca ocupanta ultimului loc în campionat.

CS Gura Humorului – Rapid CFR Suceava – arbitrii

Meciul de sâmbătă dintre Rapid CFR Suceava şi CS Gura Humorului în cadrul etapei a XVII-a la juniori C va fi oficiat de către următorii arbitrii:

Rapid CFR Suceava – CS Gura Humorului
A Iţco Andrei Suceava
A1 Costiuc Marius Suceava
A2 Tacu Andreia Suceava

Rapid CFR Suceava – CS Gura Humorului, juniori C

Sâmbătă, 20 martie, pe stadionul 1 Mai din cartierul sucevean Iţcani, cu începere de la ora 11, în cadrul etapei a XVII-a, CS Gura Humorului va disputa primul meci din acest retur în deplasare contra celor de la Rapid CFR Suceava(locul 8)  în campionatul judeţean destinat juniorilor C. CS Gura Humorului are de apărat locul 1, loc pe care se află momentan. În ultima rundă disputată CS Gura Humorului a învins pe CS Sport Style Suceava cu scorul de 2 – 0, în timp ce rapidiştii au câştigat meciul cu Dorna Vatra Dornei la masa verde cu scorul de 3 – 0, dornenii retrăgându-se din campionat. În meciul din tur humorenii s-au impus cu scorul de 3 – 1.

Comunicat

În urma unor zvonuri apărute în presa online  în care se spune că echipa CS Gura Humorului s-a retras oficial din campionatul ligii a III-a  şi acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a mai prezentat la amicalul pe care trebuia să îl susţină astăzi(n.r. 10.02.2010) împotriva celor de la Rapid CFR Suceava dorim pe această cale să infirmăm aceste zvonuri.

Read the rest of this entry

Meci amical

Miercuri, 10.02.2010, pe stadionul 1 Mai din cartierul Iţcani al municipiul Suceava, CS Gura Humorului va disputa un meci amical în compania formaţiei Rapid CFR Suceava. Meciul va începe la ora 15:00.

%d blogeri au apreciat asta: