Arhive blog

Foto: CS Gura Humorului 3-0 Bucovina II Rădăuți(18.05.2013)

P1100579

Click pentru a vizualiza galeria foto de la meciul

CS Gura Humorului – Bucovina II Rădăuți

CS Gura Humorului – Bucovina II Rădăuți 3-0(2-0)

P1100565CS Gura Humorului a primit vizita echipei a doua a Bucovinei Rădăuți, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a a ligii a IV-a sucevene. Humorenii au câștigat partida cu scorul de 3-0(2-0), unde au dominat-o de la un capăt la altul, remarcatul partidei fiind Beleca prin cele trei goluri înscrise. Primul gol al partidei a venit în minutul 15 unde Beleca a înscris pe colțul porții, după un „un doi” cu Gafița. Golul al doilea a venit în minutul 30, prin același Beleca cu un lob peste portar din careul de 16 metri. Scor la pauză 2-0. În repriza a doua motoarele nu au mai fost la fel turate ca în prima repriză dar humorenii au reușit înscrierea golului trei tot prin Beleca cu un șut extraordinar de la 30 metri în vinclul porții. Oaspeții au avut foarte puține ocazii și nu s-au remarcat deloc, văzăndu-se și prin prisma scorului. Juniorii A1 au pierdut cu scorul de 4-3 după ce au condus cu scorul de 3-0.

CS Gura Humorului: Puianu – Tănase, Neagoe, Croitoru(s. Macovei), Jucan, Susanu(s. Corleiciuc), Mihalovici, Gafița, Brădățan, Martin și Beleca. Rezerve: Radu, Macovei, Corleciuc.

Etapa următoare CS Gura Humorului stă deoarece Florconstruct Pătrăuți s-a retras din campionat. Astfel, humorenii au asigurate cele 3 puncte.

%d blogeri au apreciat asta: