Monthly Archives: Martie 2013

Șomuz Fălticeni – CS Gura Humorului 2-1(0-1)

P1100123CS Gura Humorului a pierdut sâmbătă în fața echipei Șomuz Fălticeni cu scorul de 2-1(0-1), meci contând pentru etapa a XXI-a a ligii a IV-a sucevene. Pe o vreme anostă, un teren plin de apă și cu patru absențe din echipa de bază, humorenii au pierdut în extremis, 2-1, deși au condus timp de 70 de minute. Humorenii au deschis scorul în minutul 35 al partidei prin Beleca, gol cu capul, după o lovitură liberă executată de Gafița, 1-0, acesta fiind și scorul pauzei. Repriza a doua a fost una nu tocmai bună humorenilor, lipsa concentrării asupra jocului plus nervozitatea spunându-și cuvântul: 3 cartonașe galbene, unul roșu și două goluri primite de partea humorenilor, fălticenenii adjudecându-și cele 3 puncte. Juniorii A1 au pierdut cu un sec 4-0(3-0).

CS Gura Humorului: Puianu – Tănase, Ruscan, Croitoru, Brădățan, Gafița, Beleca, Radu, Martin, Macovei și Jucan. A mai jucat Botnari.

Etapa următoare, la Gura Humorului vine liderul FC Pojorâta.

Anunțuri

Etapa a XXI-a: Șomuz Fălticeni – CS Gura Humorului

program somuz falticeni - cs gura humoruluiSâmbătă, 31 martie, cu începere de la ora 13, pe stadionul Tineretului din Fălticeni are loc întâlnirea dintre Șomuz Fălticeni și CS Gura Humorului, partida contând pentru etapa a XXI-a la fotbal. Sperăm ca echipa noatsră să facă o figură frumoasă și să obțină toate cele trei puncte puse în joc. În tur humorenii au câștigat greu partida, cu 1-0, în fața nou promovatei.

Arbitrii delegați acestei partide sunt:

ACS Șomuz Fălticeni
CS Gura Humorului
Stadion: Tineretului
Arbitri: Observator
Avădanei Claudiu Ionuț (Suceava) Daicu Aurel (Fălticeni)
Ilisai Andrei (Suceava)
Ciubotaru Sergiu (Suceava)

Foto:CS Gura Humorului 6-0 Voința Stroiești(24.03.2013)

P1100095

Click pentru a vizualiza galeria foto de la meciul

CS Gura Humorului – Voința Stroiești

Clasament liga a IV-a, etapa a XX-a

Echipa
M
V E I GOL Pct.
1. FC Pojorîta 20 14 5 1 48-18 47
2. Foresta Mălini 20 14 3 3 61-26 45
3. Minerul Iacobeni 20 12 4 4 62-18 40
4. CS Gura Humorului 20 12 0 8 53-27 36
5. Bradul Putna 20 11 2 7 60-41 35
6. Sporting II Suceava 20 10 3 7 62-40 33
7. Rapid CFR II Suceava* 20 11 1 8 56-67 31
8. Bucovina II Rădăuți 20 9 3 8 49-34 30
9. Avântul Volovăț 20 9 3 8 46-36 30
10. Viitorul Liteni 20 8 3 9 34-56 27
11. Moldova Drăgușeni 20 7 1 12 30-41 22
12. Șomuz Fălticeni 20 6 2 12 24-38 20
13. Zimbrul Siret 20 6 2 12 32-52 20
14. Voința Stroiești 20 5 2 13 23-61 17
15. Unirea Boroaia 20 4 3 13 40-71 15
16. Florconstruct Pătrăuţi** 20 2 3 15 29-83 6

* Rapid CFR II Suceava este penalizată cu 3 puncte pentru lipsa vizei medicale la jocul de juniori din 30-09-2012, jocul nu s-a disputat.
** AS Florcontrsuct Pătrăuți este penalizată cu 3 puncte pentru neprezentarea la joc (echipe seniori si juniori) in data de 06-12-2012. Echipa s-a retras începând cu returul campionatului și va pierde toate meciurile la „masa verde” cu scorul de 3-0.

Rezultate liga a IV-a, etapa a XX-a

24.03.2013 13:00 CS Gura Humorului 6-0
Voința Stroiești
24.03.2013 13:00 Minerul Iacobeni 4-2 Foresta Mălini
24.03.2013 13:00 Sporting II Suceava
Zimbrul Siret
24.03.2013 13:00 Unirea Boroaia 3-3 Avântul Volovăț
24.03.2013 13:00 Rapid CFR II Suceava 3-2
Bradul Putna
24.03.2013 13:00 Bucovina II Rădăuți 0-2 FC Pojorâta
24.03.2013 13:00 Viitorul Liteni 3-2
Moldova Drăgușeni
24.03.2013 13:00 Florconstruct Pătrăuţi 0-3 Șomuz Fălticeni

CS Gura Humorului – AS Voința Stroiești 6-0(5-0)

P1100083CS Gura Humorului a reușit să facă scorul etapei a XX-a la fotbal, învingând pe AS Voința Stroiești cu scorul de 6-0(5-0). Fiind amânat cu o zi și cu doi jucători de bază lipsă(Beleca – 4 cartonașe galbene acumulate și Susanu – plecat din țară), meciul a decurs numai într-o singură direcție. A fost un meci spectaculos, cu 6 goluri înscrise de echipa humoreană(5 goluri în mai puțin de jumătate de oră, în prima repriză), pe un teren ce nu tocmai arata de fotbal, ci deopotrivă, un teren de joacă pentru copii. Humorenii au început partida în forță, efectele văzându-se imediat, min. 15 Gafița înscriind primul gol după o greșeală a apărării oaspeților. Și nu s-au oprit aici! Următoarele 20 de minute aveau să fie dezastruoase pentru oaspeți, două goluri înscrise de Martin(28, 38), unul Neagoe(35), plus încă un gol înscris de Gafița, complentând tabela la pauză, 5-0 pentru gazde. Repriza a doua avea să fie una relaxantă pentru humoreni, cu multe ocazii dar fără efect. În minutul 68, Gafița a reușit hattrick-ul, urcând scorul la 6-0. A fost un meci slab făcut de oaspeți, îndeosebi în apărare, poate și pe fondul lipsei a patru jucători importanți din echipă. Important pentru humoreni este că și-au adjudecat toate punctele puse în joc și locul 4 în clasament.

Juniorii A1 au pierdut partida împotriva Voinței Stroiești cu scorul de 1-0(0-0).

CS Gura Humorului: Puianu – Tănase, Ruscan, Martin, Corleiciuc, Croitoru, Jucan, Macovei, Neagoe, Mihalovici și Gafița. Au mai jucat: Radu și Brădățan.

Etapa următoare CS Gura Humorului se deplasează la Fălticeni pentru întâlnirea cu „jandarmii”.

Etapa a XX-a: CS Gura Humorului – Voința Stroiești

A 20UPDATE!!! MECIUL DINTRE CS GURA HUMORULUI ȘI VOINȚA STROIEȘTI S-A AMÂNAT DIN CAUZA VREMII NEFAVORABILE PENTRU ZIUA DE DUMINICĂ, 24 MARTIE, CU ÎNCEPERE DE LA ORA 13.

Sâmbătă, 23 martie, cu începere de la ora 13, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului se desfășoară partida de fotbal dintre CS Gura Humorului și Voința Stroiești, meci contând pentru etapa a XX-a a ligii a IV-a. Cu o situație nu tocmai bună în clasament, Voința are cel mai mult de tras în această întâlnire, dar nu îi va fi deloc ușor, humorenii dorind toate cele 3 puncte, pentru a se menține cât mai sus în clasament. În turul campionatului humorenii au câștigat cu scorul de 4-1 chiar pe terenul adversarei. Juniorii A1 vor începe de la ora 11.

Arbitrii acestei partide sunt:

CS GURA HUMORULUI
AS VOINTA STROIESTI
Teren: GURA HUMORULUI
Arbitri: Observator:
Bilouseac Florin (Suceava) Chiforec Vasile (Moldovița)
Cucoș Cătălin (Suceava)
Neamțu Constantin (Suceava)

Foto: Bradul Putna 4-1 CS Gura Humorului(17.03.2013)

P1100042Click pentru a vizualiza galeria foto de la meciul

Bradul Putna – CS Gura Humorului

Clasament liga a IV-a, etapa a XIX-a

Echipa
M
V E I GOL Pct.
1. Foresta Mălini 19 14 3 2 59-22 45
2. FC Pojorîta 19 13 5 1 46-18 44
3. Minerul Iacobeni 19 11 4 4 58-16 37
4. Bradul Putna 19 11 2 6 58-38 35
5. Sporting II Suceava 19 10 3 6 62-37 33
6. CS Gura Humorului 19 11 0 8 47-27 33
7. Bucovina II Rădăuți 19 9 3 7 49-32 30
8. Avântul Volovăț 19 9 2 8 43-33 29
9. Rapid CFR II Suceava* 19 10 1 8 53-65 28
10. Viitorul Liteni 19 7 3 9 31-54 24
11. Moldova Drăgușeni 19 7 1 11 28-38 22
12. Șomuz Fălticeni 19 5 2 12 21-38 17
13. Zimbrul Siret 19 5 2 12 29-52 17
14. Voința Stroiești 19 5 2 12 23-55 17
15. Unirea Boroaia 19 4 2 13 37-68 14
16. Florconstruct Pătrăuţi** 19 2 3 14 29-80 6

* Rapid CFR II Suceava este penalizată cu 3 puncte pentru lipsa vizei medicale la jocul de juniori din 30-09-2012, jocul nu s-a disputat.
** AS Florcontrsuct Pătrăuți este penalizată cu 3 puncte pentru neprezentarea la joc (echipe seniori si juniori) in data de 06-12-2012. Echipa s-a retras începând cu returul campionatului și va pierde toate meciurile la „masa verde” cu scorul de 3-0.

Rezultate liga a IV-a, etapa a XIX

17.03.2013 13:00 Avântul Volovăț 1-0
Minerul Iacobeni
17.03.2013 13:00 FC Pojorâta 2-0 Unirea Boroaia
17.03.2013 13:00 Foresta Mălini 4-1
Sporting II Suceava
17.03.2013 13:00 Șomuz Fălticeni 2-0 Bucovina II Rădăuți
17.03.2013 13:00 Zimbrul Siret 1-3
Viitorul Liteni
17.03.2013 13:00 Bradul Putna 4-1 CS Gura Humorului
17.03.2013 13:00 Moldova Drăgușeni 4-3
Rapid CFR II Suceava
17.03.2013 13:00 Voința Stroiești 3-0 Florconstruct Pătrăuţi
%d blogeri au apreciat asta: