Monthly Archives: Martie 2011

Etapa a XXIV-a: CS Gura Humorului – Voinţa Stroieşti

Sâmbătă, 26 martie, cu începere de la ora 15, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului va avea loc partida de fotbal dintre CS Gura Humorului şi Voinţa Stroieşti, meci contând pentru etapa a XXIV-a a ligii a IV-a. Un meci uşor pentru gazde, dar unul dificil pentru oaspeţi deoarece poziţia ocupată în clasament nu este una deloc bună fiind pe loc retrogradabil. Humorenii nu le vor da nici o şansă mai ales dacă e să ne aducem aminte de partida din tur când echipa a pierdut cu scorul de 4-3 după finalul celor 90 de minute dar cei de la Voinţa au făcut contestaţie şi au câştigat cu 3-0 pentru o schimbare de jucător în timpul meciului, fiind mai puţini juniori în teren decât e admis. Juniorii A1 vor începe de la ora 13.

Arbitrii delegaţi ai acestei partide sunt:

Arbitru: Ursachi Dumitru
Asistent 1: Ursachi Alexandru Andrei
Asistent 2: Grecu Adrian
Rezervă:
Observator: Agafiţa Bogdan

Date despre arbitrii www.ajfsuceava.ro

Viitorul Liteni – CS Gura Humorului 1-3(1-2)

CS Gura Humorului a spart gheaţa şi a obţinut prima victorie din acest an învingând la Liteni cu scorul de 3-1(2-1) într-un meci în care nu li se acordau multe şanse humorenilor având în vedere ultimele evoluţii în campionat.

Prima jumătate de ora a meciului a fost la discreţia gazdelor care, aliniind cea mai bună echipă avută la dispoziţie, forţează deschiderea scorului, ceea ce avea să se şi întâmple în minutul 25, atunci când Moncea îl învinge pe Negrea după o acţiune individuală.

Până la pauză oaspeţii îşi revin din ceea ce ăarea şocul înfrângerii şi punctează de două ori, mai întâi prin golgheterul Prisacă cu un şut din interiorul careului, pentru ca doar 4 minute mai târziu Timu să îl imite cu un trasor din marginea careului mare.

Şi partea a doua a însemnat tot un iures al oaspeţilor, gazdele replicând de câteva ori pe contraatac, dar scorul final este stabilit de Pătraşcu în minutul 63 cu un şut de la circa 16 m care îl lasă mască pe Bejenariu şi humorenii recuperează din punctele pierdute în etapele trecute, fiind acum, cu 36 puncte lipsiţi de orice grijă în privinţa retrogradării.

Read the rest of this entry

Etapa a XXIII-a: Viitorul Liteni – CS Gura Humorului

Duminică, 20 martie, cu începere de la ora 13, pe stadionul Orăşănesc din Liteni, CS Gura Humorului va disputa meciul cu Viitorul din localitate, meci contând pentru etapa a XXIII-a a ligii a IV-a. Poate aceasta va fi partida care ar putea aduce o schimbare pentru humoreni deoarece în ultimele 3 partide nu au mai cunoscut victoria în campionat. Este un meci de mijlocul clasamentului, am putea spune un meci spectaculos între echipe egale ca valoare. În tur Liteniul a luat un punct pe terenul humorenilor, scorul final fiind 2-2(foto).

Arbitrii delegaţi ai acestei partide sunt:

Arbitru: Bilouseac Florin
Asistent 1: Duduţă Daniel
Asistent 2: Boariu Stelian
Rezervă:
Observator: Agafiţa Cristian

Date despre arbitrii: www.ajfsuceava.ro

CS Gura Humorului – FC Marginea 1-2(1-0)

CS Gura Humorului este de nerecunoscut în această ediţie a returului campionatului, pierzând nu mai puţin de 3 partide consecutive, dintre care două chiar pe teren propriu.

În etapa a XXII-a, humorenii au primit pe teren propriu vizita celor de la FC Marginea, echipă ce la final s-a impus cu scorul de 1-2, chiar dacă la pauză gazdele erau în avantaj prin golul înscris de Prisacă în minutul 15.

Repriza a II-a a fost nefastă humorenilor, Păcurar reuşind să marcheze pentru 1-1, pentru ca golul decisiv sa fie opera noului transfer al celor din Marginea, Tomasciuc (ex. Zimbrul Siret) cel care în minutul 67 a adus bucuria pe banca oaspeţilor, după o pasă primită de la Catoinic, aducând astfel victoria pentru formaţia FC Marginea.

După acest eşec, Gura Humorului a căzut un loc în clasament, cu 33 de puncte clasându-se pe locul 8, în timp ce FC Marginea a urcat o poziţie fiind pe 9 cu 28 de puncte acumulate.

CS Gura Humorului: Negrea – Susanu, Kuruc, Ruscan, Obreja, Mihalovici, Botezatu, Gafiţa, Tănasă, Timu şi Prisacă.

Etapa următoare humorenii se vor deplasa la Liteni pentru meciul cu Viitorul.

Read the rest of this entry

Etapa a XXII-a: CS Gura Humorului – FC Marginea

Sâmbătă, 12 martie 2011, cu începere de la ora 15, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului formaţia locală va juca împotriva formaţiei FC Marginea. După prestaţiile pe care le-au avut humorenii în ultimele două etape, echipei îi trebuie neapărat o victorie, măcar pentru moral, acestă partidă fiind un prilej bun. Pentru CS Gura Humorului nu va juca Neagoe. În tur humorenii au învins pe terenul celor din Marginea, scor 4-0.Juniorii A1 vor începe de la ora 13.

Arbitrii acestei partide sunt:

Arbitru: Tacu Vasile
Asistent 1: Bilius Andrei
Asistent 2: Mendela Gabriela
Rezervă:
Observator: Murariţă Petru

Date despre arbitri: www.ajfsuceava.ro

Clasament liga a IV-a, etapa a XXI-a

Echipa
M
V E I GOL Pct.
1. Sporting Suceava 20 14 5 1 57-21 47
2. Foresta Mălini 20 13 3 4 63-26 42
3. Foresta Moldoviţa 20 12 5 3 58-28 41
4. Bucovina Frătăuţii Noi 19 12 2 5 50-22 38
5. Dorna Vatra Dornei 20 12 1 7 46-18 37
6. Rapid CFR II Suceava 20 11 3 6 62-34 36
7. CS Gura Humorului* 20 13 2 5 59-29 33
8. Minerul Iacobeni 19 10 3 6 47-41 33
9. Viitorul Liteni 20 8 2 10 39-35 26
10. FC Marginea 20 8 1 11 33-39 25
11. Unirea Boroaia 20 8 0 12 39-55 24
12. Zimbrul Siret 19 6 2 11 26-44 20
13. Voinţa Stroieşti 20 5 4 11 24-50 19
14. Bucovina Rădăuţi 20 6 1 13 2871 19
15. Steaua Dumbrăveni**** 20 4 3 13 16-42 15
16. Florconstruct Pătrăuţi 19 3 1 15 23-61 10
17. Danalis Zvoriştea*** 0 0 0 0 0 0
18. Rarăul Câmpulung Moldovenesc** 20 3 2 15 18-72 -1

*CS Gura Humorului a fost penalizată cu 8 puncte pentru neîndeplinirea baremului la liga a III-a;

** Rarăul Câmpulung Moldovenesc a fost penalizată cu 12 puncte de FRF;

*** Danalis Zvoriştea s-a retras din campionat iar toate rezultatele i-au fost anulate.

**** Steaua Dumbrăveni s-a retras din campionat după încheierea turului şi va pierde toate meciurile cu scorul de 3-0.

Foto: CS Gura Humorului 1-5 Sporting Suceava

Click pentru a vizualiza galeria foto de la meciul

CS Gura Humorului – Sporting  Suceava

Dezastru pentru CS Gura Humorului

Derby-ul etapei a XXI-a s-a disputat sâmbată la Gura Humorului pe stadionul Tineretului unde humorenii au întâlnit mult mai puternica formaţie, şi anume Sporting Suceava. Având în vedere miza acestei partide, oaspeţii au venit în formaţie completă incşuzând şi ultimele achiziţii(Sevaciuc, Oniu, Bosancu, Apetri şi Negru) veniţi de la formaţia de liga a III-a, Rapid CFR Suceava. Un meci fără cuvinte l-am putea numi prin prisma scorului înregistrat, un meci în care gazdele nu au avut forţa de a fructifica orice sansă, un meci în care oaspeţii au oferit o lecţie gazdelor, practic un meci de „2-final” cum ar spune pariorii.

După cum au decurs primele 15 minute toată lumea s-ar fi aşteptat la un meci anost, lipsit de ocazii importante, dar deschiderea scorului în minutul 15 de către oaspeţi avea să schimbe puţin cursul meciului. Humorenii nu s-au lăsat atacând din ce în ce mai mult, Gafiţa remarcându-se cel mai mult. Scorul la pauză avea să rămână neschimbat(0-1), apărarea suceveană sau ghinionul humorenilor stând la mijloc. În repriza a doua avea să vină dezastrul pentru humoreni, în 8 minute luând nu mai puţin de 3 goluri şi toate pe baza greşelilor din apărarea gazdelor, marcatori fiind: Negru(2) şi Căinari, acelaşi jucător care nu până de mult a jucat pentru CS Gura Humorului. Dar scorul nu avea să se oprească la 4-0 pentru oaspeţi, ci avea să fie majorat chiar de acelaşi Negru care mai înscrisese de 2 ori. Golul de onoare al humorenilor a fost semnat de către Gafiţa în minutul 85. Omul partidei la gazde l-am putea numi pe Gafiţa, iar la oaspeţi pe Negru.

CS Gura Humorului: Negrea – Neagoe, Kuruc, Ruscan, Mihalovici, Botezatu, Pătraşcu, Timu, Susanu, Gafiţa, Prisacă. Au mai intrat Croitoru, Obreja.

Înfrângerea din această etapă consemnează al doilea eşec consecutiv, humorenii clasându-se în continuare pe locul 7. Etapa următoare CS Gura Humorului va juca tot pe teren propriu primind vizita formaţiei FC Marginea.

Etapa a XXI-a: CS Gura Humorului – Sporting Suceava

Etapa a XXI-a este deschisă chiar de derby-ul acestei runde dintre CS Gura Humorului şi Sporting Suceava. Meciul se dispută sâmbătă 5 martie cu începere de la ora 15 pe stadionul Tineretului din Gura Humorului. Se anunţă un derby adevărat între două echipe puternice, cea din urmă trăgând spre promovare în liga a III-a. Vom vedea la lucru toate achiziţiile făcute de ambele echipe. În meciul tur humorenii au smuls un punct de la Sporting Suceava chiar pe terenul lor, 2-2. Juniorii A1 vor începe de la ora 13. Loturile sunt valide la amândouă echipe.

Arbitrii derby-ului sunt:

Arbitru: Marciuc Ionuţ
Asistent 1: Moruz Alexandru
Asistent 2: Tcaciuc Ionuţ
Rezervă:
Observator: Pintea Niţă

Etapa a XX-a: Foresta Moldoviţa – CS Gura Humorului 2-0(0-0)

CS Gura Humorului a pierdut duminică, derby-ul contra celor de la Foresta Moldoviţa cu scorul de 2-0(0-0), aceasta fiind şi prima înfrângere din acest an. Meciul nu a fost unul foarte spectaculos deoarece starea terenului nu era una foarte bună. Dar totuşi cei de la Foresta şi-au amintit de rezultatul foarte bun din meciul cu cei de la Sporting Suceava şi au dovedit că nu a fost un accident câştigând acel meci. Prima repriza a fost una foarte slabă de ambele părţi, meciul nu s-a jucat pe contre, ci a fost controlat la mijlocul terenului de ambele echipe.

Însă după pauză cei de la Foresta Moldoviţa s-au trezit, în urma unui corner executat de Mândrilaă, Lazăr reia mingea în poartă şi deschide scorul 1-0. În minutul 82, Drelciuc ia o acţiune pe cont propriu, dar este oprit neregulamentar de portarul Negrea de la Gura Humorului şi arbitrul Tacu dictează penalty. Mândrilă Dan execută lovitura de la 11 metri şi astfel majorează scorul la 2-0.

Foresta Moldoviţa câştigă şi acest derby şi se apropie de echipele de primele două locuri. Humorul e pe 7, la egalitate de puncte cu Minerul Iacobeni. Foresta Moldoviţa se va deplasa etapa viitoare la Marginea pentru un alt meci destul de greu, iar CS Gura Humorului dispută pe propriul teren un adevărat derby, în compania primei clasate, Sporting Suceava.

Foresta Moldoviţa: Axinte, Ruxandari, Ilie, Iftimie, Niga N., Gherine, Cherariu, Mândrilă A., Mândrilă Dan, Drâncă, Lazăr. A mai jucat Drelciuc.

CS Gura Humorului: Negrea, Neagoe, Kuruc, Ruscan, Timu, Susanu, Gafiţa, Obreja, Pătraşcu, Prisacă, Trisciuc.

Read the rest of this entry

%d blogeri au apreciat asta: