Arhivele jurnalului
CS Gura Humorului – Foresta Mălini 2-0(1-0)
Sâmbătă, pe stadionul Tinetetului din Gura Humorului, echipa locală a disputat ultimul meci din sezonul 2010/2011 al campionatului ligii a IV-a, adversara fiind fosta campioană din sezonul 2009/2010, Foresta Mălini. Meciul de la Gura Humorului s-a jucat într-o atmosferă de vacanţă, deşi cele 8 cartonaşe galbene aratate de arbitrul Marciuc ar arăta contrarul. Foresta, deja vicecampioană în acest sezon după victoria din etapa trecută în faţa ocupantei locului 3 nu a deplasat la Gura Humorului două din piesele de bază, Vasiliu şi Aileni asta văzându-se şi în joc, gazdele punând repede stăpânire pe mijlocul terenului şi ratând primele ocazii ale partidei. În minutul 24, Prisacă avea să aducă bucuria în tribune, reuşind să marcheze din poziţie de unul la unul cu portarul Plăcintă. Foresta are şi ea şansa golului în minutul 38, dar mingea trimisă de Pânzariu trece peste poartă.
Scorul pauzei, 1-0 nu aduce îmbunătăţiri în jocul Forestei, după pauză, tot humorenii fiind cei care ratează mai mult, cea mai mare ocazie fiind în minutul 51, atunci când Timu, aflat la marginea careului mare, şutează peste poartă în loc să înainteze şi să şuteze din careul mic. Foresta mai are o ocazie mare de a egala, în minutul 75, atunci când acelaşi Pânzariu scapă singur cu Negrea dar şutează peste poartă. Scorul final este stabilit în minutul 85 de noul intrat, juniorul Martin, jucatorul humorean şutând la colţul lung din marginea careului, lateral dreapta şi aducând astfel încă o victorie echipei sale.
CS Gura Humorului: Negrea – Neagoe, Kuruc, Tănase, Susanu, Obreja, Botezatu, Mihalovici, Pătraşcu, Timu, Prisacă. Au mai intrat Martin şi Boca.
Vacanţa s-a terminat, amicalele s-au perfectat
După reunirea lotului ce a avut loc acum două săptămâni, fără noi veniri sau plecări de la echipă, cu acelaşi antrenor pe banca tehnică, cu acelaşi obiectiv şi pentru returul campionatului, CS Gura Humorului începe seria amicalelor din intersezon. Până în acest moment echipa humoreană a perfectat 3 amicale cu următoarele echipe:
- Rarăul Câmpulung Moldovenesc – 30 ianuarie(teren Câmpulung Moldovenesc);
- Bucovina Frătăuţii Noi – 6 februarie(teren Frătăuţii Noi);
- Rarăul Câmpulung Moldovenesc – 9/10 februarie(stadionul Tineretului – Gura Humorului);
- Foresta Moldoviţa – 12 februarie(stadionul Tineretului – Gura Humorului).
La capitolul achiziţii echipa stă prost, din cauza lipsei fondurilor nici un jucător nu a sosit la echipă. Un singur nume se vehiculează, Dumistrăcel – fost jucător la Danalis Zvoriştea care s-ar putea număra printre achiziţii, în viitor echipa bazându-se pe juniorii echipei. La capitolul plecări un singur jucător a primit o ofertă de transfer, Geo Stanca, de la fosta sa echipă Foresta Mălini, dar până în momentul de faţă nimic nu s-a concretizat.
Etapa a XVII-a: Foresta Mălini – CS Gura Humorului 4-3(1-2)
CS Gura Humorului a pierdut duminică derbyul cu Foresta Mălini cu scorul de 4-3, într-un meci în care mălinarii au fost conduşi şi cu 3-1. Un meci cu multe goluri, arbitraj slab, cu o răsturnare de scor şi cu o echipă oaspete în descompunere, din echipa de bază a humorenilor lipsind Stanca şi Gafiţa, plus plecările lui Beldiman şi Matei. Scorul la pauză a fost unul fovabil humorenilor conducând cu 2-1, marcatorii fiind Căinari(22) şi Susanu(40). Avantajul de la pauză ave să fie majorat în minutul 47 când Căinari a dus scorul la 3-1. Începând cu minutul 51 humorenii aveau să ia goluri în 10 minute cât nu au luat în ultimele 3 etape, mălinarii profitând de greşelile făcute de oaspeţi şi de greşelile portarului Negrea.
CS Gura Humorului: Negrea – Kuruc, Ruscan, Obreja, Susanu, Timu, Mihalovici, Căinari, Prisacă şi Botezatu. A mai intrat Tănasă.
După această etapă disputată, ultima din tur, CS Gura Humorului se poziţionează pe locul 6 având 27 de puncte. Dacă e să luam în calcul şi penalizarea primită la începutul turului de campionat humorenii ar fi fost pe locul 2 acum.









