Arhivele jurnalului

Etapa a XXXII: CS Gura Humorului – Rapid CFR II Suceava

În etapa a XXXII-a a ligii a IV-a judeţene CS Gura Humorului va întâlni pe teren propriu echipa a doua a Rapidului din Suceava. Meciul se va juca sâmbătă pe stadionul Tineretului din oraş cu începere de la ora 18. Humorenii au de luat o revanşă în faţa rapidiştilor după ce în tur CS Gura Humorului pierdea la Mihoveni(foto) cu scorul de 2-0, echipa a doua a Rapidului fiind formată mai mult din jucători ce activau la liga a III-a. Juniorii A1 vor juca de la ora 16.

Arbitrii acestei partide sunt:

Arbitru: Lupăştean Ion
Asistent 1: Melneciuc Laurenţiu
Asistent 2: Bătinaş Mihai
Rezervă:
Observator: Chiforec Vasile

Date despre arbitri www.ajfsuceava.ro

Etapa a XXIII-a: Viitorul Liteni – CS Gura Humorului

Duminică, 20 martie, cu începere de la ora 13, pe stadionul Orăşănesc din Liteni, CS Gura Humorului va disputa meciul cu Viitorul din localitate, meci contând pentru etapa a XXIII-a a ligii a IV-a. Poate aceasta va fi partida care ar putea aduce o schimbare pentru humoreni deoarece în ultimele 3 partide nu au mai cunoscut victoria în campionat. Este un meci de mijlocul clasamentului, am putea spune un meci spectaculos între echipe egale ca valoare. În tur Liteniul a luat un punct pe terenul humorenilor, scorul final fiind 2-2(foto).

Arbitrii delegaţi ai acestei partide sunt:

Arbitru: Bilouseac Florin
Asistent 1: Duduţă Daniel
Asistent 2: Boariu Stelian
Rezervă:
Observator: Agafiţa Cristian

Date despre arbitrii: www.ajfsuceava.ro

Etapa a XXII-a: CS Gura Humorului – FC Marginea

Sâmbătă, 12 martie 2011, cu începere de la ora 15, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului formaţia locală va juca împotriva formaţiei FC Marginea. După prestaţiile pe care le-au avut humorenii în ultimele două etape, echipei îi trebuie neapărat o victorie, măcar pentru moral, acestă partidă fiind un prilej bun. Pentru CS Gura Humorului nu va juca Neagoe. În tur humorenii au învins pe terenul celor din Marginea, scor 4-0.Juniorii A1 vor începe de la ora 13.

Arbitrii acestei partide sunt:

Arbitru: Tacu Vasile
Asistent 1: Bilius Andrei
Asistent 2: Mendela Gabriela
Rezervă:
Observator: Murariţă Petru

Date despre arbitri: www.ajfsuceava.ro

Dezastru pentru CS Gura Humorului

Derby-ul etapei a XXI-a s-a disputat sâmbată la Gura Humorului pe stadionul Tineretului unde humorenii au întâlnit mult mai puternica formaţie, şi anume Sporting Suceava. Având în vedere miza acestei partide, oaspeţii au venit în formaţie completă incşuzând şi ultimele achiziţii(Sevaciuc, Oniu, Bosancu, Apetri şi Negru) veniţi de la formaţia de liga a III-a, Rapid CFR Suceava. Un meci fără cuvinte l-am putea numi prin prisma scorului înregistrat, un meci în care gazdele nu au avut forţa de a fructifica orice sansă, un meci în care oaspeţii au oferit o lecţie gazdelor, practic un meci de “2-final” cum ar spune pariorii.

După cum au decurs primele 15 minute toată lumea s-ar fi aşteptat la un meci anost, lipsit de ocazii importante, dar deschiderea scorului în minutul 15 de către oaspeţi avea să schimbe puţin cursul meciului. Humorenii nu s-au lăsat atacând din ce în ce mai mult, Gafiţa remarcându-se cel mai mult. Scorul la pauză avea să rămână neschimbat(0-1), apărarea suceveană sau ghinionul humorenilor stând la mijloc. În repriza a doua avea să vină dezastrul pentru humoreni, în 8 minute luând nu mai puţin de 3 goluri şi toate pe baza greşelilor din apărarea gazdelor, marcatori fiind: Negru(2) şi Căinari, acelaşi jucător care nu până de mult a jucat pentru CS Gura Humorului. Dar scorul nu avea să se oprească la 4-0 pentru oaspeţi, ci avea să fie majorat chiar de acelaşi Negru care mai înscrisese de 2 ori. Golul de onoare al humorenilor a fost semnat de către Gafiţa în minutul 85. Omul partidei la gazde l-am putea numi pe Gafiţa, iar la oaspeţi pe Negru.

CS Gura Humorului: Negrea – Neagoe, Kuruc, Ruscan, Mihalovici, Botezatu, Pătraşcu, Timu, Susanu, Gafiţa, Prisacă. Au mai intrat Croitoru, Obreja.

Înfrângerea din această etapă consemnează al doilea eşec consecutiv, humorenii clasându-se în continuare pe locul 7. Etapa următoare CS Gura Humorului va juca tot pe teren propriu primind vizita formaţiei FC Marginea.

Etapa a XX-a: Foresta Moldoviţa – CS Gura Humorului 2-0(0-0)

CS Gura Humorului a pierdut duminică, derby-ul contra celor de la Foresta Moldoviţa cu scorul de 2-0(0-0), aceasta fiind şi prima înfrângere din acest an. Meciul nu a fost unul foarte spectaculos deoarece starea terenului nu era una foarte bună. Dar totuşi cei de la Foresta şi-au amintit de rezultatul foarte bun din meciul cu cei de la Sporting Suceava şi au dovedit că nu a fost un accident câştigând acel meci. Prima repriza a fost una foarte slabă de ambele părţi, meciul nu s-a jucat pe contre, ci a fost controlat la mijlocul terenului de ambele echipe.

Însă după pauză cei de la Foresta Moldoviţa s-au trezit, în urma unui corner executat de Mândrilaă, Lazăr reia mingea în poartă şi deschide scorul 1-0. În minutul 82, Drelciuc ia o acţiune pe cont propriu, dar este oprit neregulamentar de portarul Negrea de la Gura Humorului şi arbitrul Tacu dictează penalty. Mândrilă Dan execută lovitura de la 11 metri şi astfel majorează scorul la 2-0.

Foresta Moldoviţa câştigă şi acest derby şi se apropie de echipele de primele două locuri. Humorul e pe 7, la egalitate de puncte cu Minerul Iacobeni. Foresta Moldoviţa se va deplasa etapa viitoare la Marginea pentru un alt meci destul de greu, iar CS Gura Humorului dispută pe propriul teren un adevărat derby, în compania primei clasate, Sporting Suceava.

Foresta Moldoviţa: Axinte, Ruxandari, Ilie, Iftimie, Niga N., Gherine, Cherariu, Mândrilă A., Mândrilă Dan, Drâncă, Lazăr. A mai jucat Drelciuc.

CS Gura Humorului: Negrea, Neagoe, Kuruc, Ruscan, Timu, Susanu, Gafiţa, Obreja, Pătraşcu, Prisacă, Trisciuc.

Read the rest of this entry

CS Gura Humorului – Unirea Boroaia 6-1(3-0)

În primul meci al etapei a XIX-a disputat sâmbătă, CS Gura Humorului a întâlnit pe teren propriu formaţia Unirea Boroaia. Prin prisma scorului înregistrat, humorenii au avut un meci uşor  învingând cu scorul de 6-1(3-0). Pe un teren greu, îngheţat humorenii au început în forţă partida deja din minutul 5 conducând cu 1-0, autorul golului fiind Timu după ce a prins un şut frumos de la 20 de metri. Până la pauza scorul avea să fie 3-0 Gafiţa(min. 25) şi Prisacă(min.32) fiind marcatorii.  Repriza a doua avea să fie la fel de bună ca şi prima humorenii înscriid încă de 3 ori, dar şi primind un gol, Beleca(min.72), Prisacă(min.82) şi Gafiţa(min.86) majorând scorul până la 6. De partea cealaltă Clim(74) fiind autorul golului.

CS Gura Humorului: Negrea – Kuruc, Ruscan, Tănasă, Susanu, Gafiţa, Mihalovici, Timu, Prisacă, Beleca şi Pătraşcu. Au mai intrat Obreja şi Croitoru.

Unirea Boroaia: Amariei – Cristea, Săvinescu, Enea, Drângu, Iftimie, Toma, Maftei, Vicu, Clim şi Chihaia. A mai intrat Grămuş.

După această etapă CS Gura Humorului a mai urcat un loc în clasament fiind pe 5 în timp ce Unirea Boroaia a mai coborât un loc fiind pe 11. Pentru CS Gura Humorului urmează două etape de foc jucând cu Foresta Moldoviţa şi Sporting Suceava.

Foto: Florin Botezatu

Etapa a XIX-a: CS Gura Humorului – Unirea Boroaia

Sâmbătă, 19 februarie, cu începere de la ora 14, CS Gura Humorului dă startul primului meci oficial din liga judeţeană în acest an. Humorenii vor întâlni în etapa a XIX-a pe teren propriu pe Unirea Boroaia, ocupanta locului 9 în campionat. Pentru meciul de sâmbătă, antrenorul nu va putea conta pe serviciile a doi dintre jucători, aceştia fiind suspendaţi. Cei doi sunt Botezatu Bogdan(a luat cartonaş roşu în ultimul meci disputat) şi Neagoe George(cumul de cartonaşe galbene). Juniorii A1 vor juca de la ora 12.

Arbitrii acestei partide sunt:

Arbitru: Ignatescu Gheorghita
Asistent 1: Morosan Teodor
Asistent 2: Duduta Daniel
Rezervă: -
Observator 1: Chiforec Vasile
Observator 2:

Etapa XVI: CS Gura Humorului – Bucovina Rădăuţi 9-0

Cu un nou antrenor pe banca tehnică a echipei în persoana lui Robert Molocea, acelaşi antrenor care a promovat echipa în liga a treia sezonul trecut, humorenii au făcut spectacol cu o echipă care se zbate de pe o zi pe alta pentru a supraveţui în liga a IV-a şi anume Bucovina Rădăuţi, o echipă care a venit numai în 7 jucători şi asta mai mult pentru a scăpa de amenda pe care ar fi primit-o de la AJF. Poate nici cei mai optimişti nu s-ar fi gândit că până în minutul 32 scorul ar fi fost 9-0 pentru gazde, 5 dintre ele marcându-le golgheterul echipei Prisacă şi apoi Gafiţa, Botezatu, Căinari şi Timu, 3 minute mai târziu meciul întrerupându-se pentru că un jucător al gazdelor s-a accidentat şi astfel partida s-a încheiat în minutul 35 al primei reprize pentru că o echipă nu poate juca în 6 jucători de câmp.

CS Gura Humorului: Negrea – Neagoe, Gafiţa, Ruscan, Susanu, Mihalovici, Stanca, Căinari, Botezatu, Timu şi Prisacă.

Etapa următoare CS Gura Humorului se va deplasa la Mălini pentru derby-ul cu Foresta în ultima etapă a turului.

Sursa foto: www.sportsuceava.ro

Etapa a XV-a: Rapid CFR II Suceava – CS Gura Humorului

Sâmbătă, 13 noiembrie, cu începere de la ora 14, CS Gura Humorului va juca în deplasa la Mihoveni în compania echipei satelit a Rapidului din Suceava.  Va fi o zi cu ghinion sau nu? CS Gura Humorului vine după o serie de 7 victorii consecutive, cu un moral foarte ridicat şi cu tot lotul valid, pe când Rapidul vine după o înfrângere usturătoare în faţa echipei din Moldoviţa. Totodată humorenii îşi vor reîntâlni şi fostul coechipier Cătălin Golofca(foto dreapta), ce a jucat pentru echipa humoreană în sezonul trecut la liga a III-a. Dacă humorenii vor învinge echipa ar putea urca până pe locul 4 al clasamentului. De la ora 12 vor juca juniorii A1.

Arbitrii acestei partide vor fi:

Rapid CFR II Suceava – CS Gura Humorului

A Ignat Ionuţ Suceava
A1 Ilisăi Andrei Suceava
A2 Grămadă Ilie Suceava
OBS Daicu Manuel Fălticeni

Florconstruct Pătrăuţi – CS Gura Humorului 1-3(0-3)

Duminică, 17 octombrie, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a ligii a IV-a, CS Gura Humorului şi-a trecut în cont a 4-a victorie consecutivă, de această dată victimă fiind echipa din Pătrăuţi. CS Gura Humorului a confirmat pasa bună prin care trece acum. A fost un meci cu multe ocazii mari, practic rezolvat în 4 minute, golurile înscriindu-se în intervalul minutelor 12 şi 16 ale primei reprize(Kuruc ’12, Botezatu ’14, Prisacă ’16).

CS Gura Humorului: Negrea – Neagoe, Kuruc, Gafiţa, Obreja, Beldiman, Stanca, Mihalovici, Botezatu, Căinari şi Prisacă. A mai intrat Ruscan.

Etapa viitoare CS Gura Humorului primeşte vizita echpei Minerul Iacobeni. Meciul ca avea loc sâmbătă, 23 octombrie cu începere de la ora 15.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.